
Cazul violului de la Vaslui a stârnit mai multe reacţii din partea presei, precum şi a oamenilor din toate colţurile ţării. Buzoianca Mari Jeanne Ion, jurnalist TVR, a scris însă despre un subiect similar celui din judetul Vaslui, dar care nu a fost încă făcut public şi care s-a petrecut zilele trecute în judetul Buzău. Este vorba despre o femeie în vârstă de 60 de ani care a fost violată de mai mulți tineri, iar tragedia s-ar fi întâmplat într-un sat din Buzău.
„Sâmbătă asta, într-un sat din Buzău, un grup de „băieți șmecheri” a intrat în casa unei femei de peste 60 de ani. Au violat-o. Femeia a scăpat cu viață. Poliția zice că investighează. Presa nu a aflat încă despre caz. Femeii îi este jenă de gura lumii. Repet, e vorba despre o femeie în vârstă care nu umblă pe străzi seara singură și sigur nu reprezintă vreo ispită. Bestiile sunt bestii și o astfel de agresiune nu are nici un fel de circumstanță atenuantă. Punct!”, a scris Mari Jeanne Ion pe contul său de Facebook.
Conform statisticilor Poliției, în România, în ultimii cinci ani au avut loc șase violuri pe zi, violuri care nu întotdeauna ajung subiecte de breaking news.



