De ceva timp, Elena Udrea a anunțat că l-a descoperit pe Dumnezeu și că își dedică zilnic timpul pentru meditații și rugăciune. Dovadă că în ultima perioadă, buzoianca a ținut post, s-a rugat la icoane, a vizitat biserici și mănăstiri și chiar a fost văzută tot mai des la slujbe religioase. Timp de un an de zile, Elena Udrea urmează la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca cursurile pentru master, la secția Asistență pastorală. Site-ul Universității Babeș-Bolyai din Cluj arată că Elena Udrea a intrat la buget. ,,Recunosc, am trecut toate persoanele care mi-au făcut rău pe acatiste (…) Dorința mea a fost să mă pregătesc în consiliere pastorală tocmai pentru a putea să sprijin persoanele cu probleme emoționale  sau de orice alt fel. De mai bine de un an și ceva am început să citesc pe lângă biblie cărți de psihologie și cărți de gândire pozitivă care mi-au schimbat modul de a percepe viața” a declarat Elena Udrea pe un post de televiziune. Pentru moment, fostul om forte din Regimul Traian Băsescu nu a declarat dacă va renunța sau nu și la viața politică. Elena Udrea a ezitat să dea un răspuns clar în acest sens. Totuși ea a ținut să precizeze faptul că poate să facă bine celor ce au nevoie de ajutorul său nu numai de pe plan politic, ci mai ales prin consiliere pastorală. Buzoianca a adăugat că după absolvirea studiilor în teologie are de gând ca să deschidă un Institut al fericirii. În ultima perioadă, pe pagina sa de facebook, Elena Udrea a postat mai multe poze din mai multe locuri, din județul Buzău pe care le-a vizitat în această vară.

1 COMENTARIU

  1. Lăudabil gestul dnei de a face bine societății. La fel de lăudabil gestul de a se licenția in teologie. Tot lăudabil ar fi daca ar trece la monahism. Ar fi bine pentru toți iar proiectul „Institutului fericirii” sa-l lase deoparte. Nu cred in idei cu iz de management al sufletelor, in afara evident a celei privind credința in Dumnezeu!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.