
La propunerea poliţiştilor din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus începerea urmăriri penale faţă de un bărbat în vârstă de 45 de ani din Buzău, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Din cercetările efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor a rezultat că în anul 2011, prin intermediul unei societăţi ce are ca obiect de principal de activitate „tăierea şi rindeluirea lemnului”, administrată de buzoianul respectiv, ar fi fost efectuate livrări în valoare totală de 7057587 de lei către alţi patru agenţi economici din Bucureşti şi judeţele Dâmboviţa, Buzău şi Prahova, fără să fi fost înregistrate în contabilitate operaţiunile.
În acest mod, firma administrată de bărbatul în vârstă de 45 de ani s-ar fi sustras de la plata unei TVA în cuantum de 1791065 de lei şi a unui impozit pe profit în valoare de 1225614 lei.
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor al IPJ Buzău, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
De asemenea, două persoane din comuna Berca sunt cercetate într-un dosar penal instrumentat de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor.
Cei în cauză sunt suspectaţi că, în calitate de persoane fizice neautorizate, ar fi desfăşurat activităţi de producţie agricolă pe suprafeţe de teren cuprinse între 200 şi 240 de hectare, iar veniturile realizate din comercializarea cerealelor recoltate nu ar fi fost declarate organelor fiscale teritoriale.
În acest mod, cei doi s-ar fi sustras de la plata unei T.V.A. în cuantum de 433350 de lei, din care a fost recuperată până în prezent suma de 238601 lei.
La propunerea poliţiştilor de investigare a fraudelor, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău a dispus începerea urmăririi penale faţă de cele două persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 9 lit. „a” din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.