
Primărița comunei Brădeanu, Violeta Preda, vine cu vești despre stadiul lucrărilor la forajul de apă. După ce a fost pe teren, pentru a discuta cu muncitorii și responsabilii de șantier, primul gospodar al comunei le-a cerut localnicilor să aibă răbdare, având în vedere complexitatea proiectului.


„Lucrările la noul foraj de apă sunt în desfășurare și mă bucur să vă spun că, în acest moment, totul decurge bine. Am fost pe teren pentru a vedea stadiul lucrărilor și pentru a mă asigura că acestea se realizează în condiții bune. Realizarea unui foraj este însă un proces tehnic complex, care presupune mai multe etape și necesită timp pentru a fi făcut corect și în siguranță. De aceea, apa nu va putea fi disponibilă imediat, dar este un pas important pe care îl facem pentru a îmbunătăți alimentarea cu apă în comuna noastră.



Vă mulțumesc pentru înțelegere și sprijin!„, a transmis primărița Violeta Preda, care a precizat că îi va ține la curent pe săteni cu privire la evoluția lucrărilor.



