Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a făcut bilanțul intervențiilor de la începutul pandemiei.

„Salvatorii buzoieni sunt expuși permanent, în acțiunile operative desfășurate, la infectarea cu noul coronavirus. În vederea asigurării protecției și împiedicării răspândirii virusului, la nivel instituțional au fost implementate toate măsurile necesare, fapt pentru care, până în acest moment, nu au fost înregistrate cazuri de infectare în rândul personalului.

Una dintre primele misiuni desfășurate la nivel județean, în vederea asigurării în condiții optime a triajului medical pentru pacienți, a fost aceea de instalare a unor corturi special destinate în incinta unităților medicale.

De la declanșarea pandemiei și până în prezent, pe timpul stării de urgență, pompierii din cadrul I.S.U.J. Buzău au acționat atât independent, cât și în cooperare cu celelalte instituții, în peste 200 de misiuni specifice, misiuni ce au inclus transportul persoanelor suspecte de COVID-19, dar și a persoanelor confirmate cu acest virus, la centrele de carantină și izolare precum și la unitățile medicale special desemnate.

Totodată, în cazul cetățenilor din alte zone, autospecialele de transport au asigurat tranzitul în condiții de siguranță între limitele de județ.

Pompierii buzoieni rămân în continuare la datorie pentru acordarea sprijinului autorităților administrației publice județene și locale, dar și a populației.” , scrie în postarea ISU Buzău, publicată azi, pe pagina de facebook a instituției.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.