bilant, criminalitate, infractiuni, politiePoliţiştii buzoieni au tras linie peste 2012 şi au formulat primele concluzii ale anului care s-a încheiat. Din activitatea desfăşurată, oamenii legii au constatat că anul trecut criminalitatea s-a aflat pe un trend crescător, dar pe de altă parte faptele reclamate au fost mai numeroase. În anul 2012 s-a observat o creştere a nivelului criminalităţii sesizate cu 11%, de la 11.488 la 12.733 la infracţiuni (+1.245), pe fondul creşterii celor  trei tipuri de criminalitate (1390 de infracţiuni economico-financiare, 8054 infracţiuni de natură judiciară şi 3289 infracţiuni de altă natură). Peste 12 mii de infracţiuni au fost constatate de poliţiştii buzoieni de-a lungul anului tecut, în creştere cu 11 procente faţă de anul anterior. Cele mai multe dosare au făcut referire la infracţiuni de natură judiciară. Urmare a activităţilor desfăşurate de efectivele inspectoratului, au fost constatate 112 infracţiuni (+20 faţă de anul 2011), ponderea fiind reprezentată de infracţiunile la regimul materialelor explozive (59%), au fost aplicate 83 sancţiuni contravenţionale în valoare de 15.501 lei, au fost ridicate în vederea confiscării 22 de arme, dintre care 8 letale şi 14 neletale şi au fost suspendate 25 permise de armă. Totodată, au fost ridicate în vederea confiscării 71.201 articole pirotehnice, dintre care 536 din categoria I şi 70.665 din categoria a II-a (petarde, baterii, artificii, candele romane, vulcani, rachete).

Activitatea de constatare a faptelor de natură economico-financiară desfăşurată de efectivele IPJ Buzău s-a concretizat în 1.344 infracţiuni, faţă de 1.327 în anul 2011. La aceasta se adaugă 280 de infracţiuni constatate în dosare penale ce au fost declinate de către formaţiunile de profil, în baza materiei sau după calitatea persoanelor. Pe genuri de fapte, se constată o creştere a numărului infracţiunile prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale de la 317 la 326, a numărului infracţiunilor de delapidare de la 73 la 113, a numărului infracţiunilor de concurenţă neloială de la 19 la 41 şi a numărului infracţiunile prevăzute de Codul Vamal de la 25 la 26. Totodată, formaţiunile de profil din cadrul IPJ Buzău au soluţionat în perioada de referinţă 66 dosare complexe de natură economico-financiară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.