După ce mai mulţi buzoieni au sesizat Primăria cu privire la disconfortul creat de bicicletele de 4 persoane, închiriate de la Obeliscul din Crâng, municipalitatea a decis interzicerea acestora în cel mai mare parc din Buzău. Nemulţumit, agentul comercial care deține bicicletele a contestat în instanţă decizia Primăriei şi, la o primă decizie, a şi avut câştig de cauză.
“Admite cererea formulată de reclamanta PFA DUMITRU RAMONA – în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL BUZĂU – PRIN PRIMAR aşa cum a fost precizată. Constată că actul administrativ reprezentat de notificarea nr. 11728/18.04.2018, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Buzău, are acelaşi conţinut cu notificarea nr.12381-2/10.05.2017, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Buzău şi suspendată de Tribunalul Buzău prin sentinţa nr. 566/24.05.2017, pronunţată în dosarul nr. 1863/114/2017. Constată suspendarea de drept a actului administrativ reprezentat de notificarea nr. 11728/18.04.2018, emisă de pârâtul Primarul Municipiului Buzău. Obligă pârâtul la plata sumei de 570 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, din care 70 lei taxă judiciară de timbru şi 500 lei onorariu avocaţi, aşa cum a fost redus de instanţă. Executorie de drept. Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând să fie depusă la Tribunalul Buzău”, se arăta în soluţia pe scurt dictată de judecătorii buzoieni în data de 10 mai 2018.

Ulterior, Primăria Buzău a făcut recurs, iar în data de 12 septembrie, Curtea de Apel Ploieşti a pronunţat o decizie definitivă în favoarea municipalităţii.
“Admite recursul. Casează sentinţa recurată şi rejudecând pe fond: respinge cererea de constatare a suspendării de drept a actului administrativ contestat de reclamant. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.09.2018”, se arăta în soluţia pe scurt dictată de magistraţii Curţii de Apel Ploieşti.

În aceste condiţii, în scurt timp, bicicletele de agrement vor dispărea din Parcul Crâng. Decizia Curţii de Apel Ploieşti urmează a fi pusă în aplicare de poliţiştii locali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.