Polițiștii rutieri au reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, un tânăr de 28 de ani, din Vaslui, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, conducerea unui vehicul având exercitarea dreptului de a conduce suspendată și furt în scop de folosință.

,,Bărbatul a fost depistat de către polițiștii din cadrul Secției de poliție rurală Pogoanele, în noaptea de 1/2 octombrie a.c., în jurul orei 03.00, a scurt timp după ce a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, pe DJ203I. În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că autovehiculul condus de către tânăr ar fi sustras în scop de folosință de la societatea comercială angajatoare. De asemenea, în urma verificărilor specifice în bazele de date, polițiștii au constatat că tânărul are exercitarea dreptului de a conduce suspendată.
În urma testării cu aparatul din dotare, acesta a indicat o valoare de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost transportat la o unitate medicală pentru prelevarea de mostre biologice, stabilindu-se că acesta avea o concentrație de 1,89 g/l alcool pur în sânge.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.