bazin

Consiliul Judeţean Buzău ar putea fi obligat să renunţe la a mai finanţa programul prin care peste 9.000 de copii din județ beneficiază de serviciile Bazinului Olimpic Buzău. În urma controlului anual efectuat de Camera de Conturi Buzău la Consiliul Județean, instituția a impus administrației județene rezilierea contractului de finanțare al Bazinului Olimpic pe motiv că ar fi mult prea costisitor. Conducerea Consiliului Județean a contestat raportul. În cazul în care contestaţia va fi respinsă, bazinul va ajunge în situaţia de a fi din nou închis.  „Curtea de Conturi Buzău nu este de acord cu aceasta cheltuială și noi am contestat acest raport iar dacă nu vom câștiga această contestație se va închide bazinul. Nu ţine de noi, ci de a respecta o decizie a Curții de Conturi pe care noi o considerăm puțin exagerată. Noi am contestat măsura și speram ca să avem câștig de cauză astfel încât bazinul să nu se închidă iar cei in jur de 10.000 de copii să poată veni să facă sport și pe timpul iernii”, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, președintele Consiliului Județean Buzău, Cristi Bîgiu.

bazin inot
Bazinul Olimpic a fost redeschis şi pus la dispoziţia buzoienilor şi nu numai la sfârşitul anului trecut, drept cadou de Moş Nicolae. La sfârşitul lunii martie 2013, consilierii judeţeni şi-au dat acordul pentru protocolul prin care Consiliul Județean se angaja să vireze lunar societății care deține Bazinul Olimpic Buzău 120.000 de lei pentru plata utilităților.
Der asemenea, societatea s-a angajat să asigure  preşcolarilor şi elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din judeţul Buzău şi a copiilor și tinerilor din sistemul de asistenţă şi protecţie socială acces la gratuit la bazin, în limita unui număr total de 9.600 de persoane lunar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.