Polițiștii de investigații criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, împreună cu polițiști Secției de poliție rurală Grebănu, au desfăşurat activităţi de depistare a unui buzoian, pe numele căruia Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti a emis mandat de aducere.
,,Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, era urmărit la nivel internaţional de către autorităţile judiciare din Italia, pe numele acestuia fiind emise 2 mandate europene de arestare, pentru comiterea infracțiunilor de facilitarea intrării și reședinței neautorizate și evadare.
Bărbatul a fost depistat în localitatea Grebănu de către polițiștii Secției de poliție Grebănu și predat polițiștilor de investigații criminale, care i-au adus la cunoștință conținutul semnalării introduse pe numele său în Sistemul Informatic Schengen.
Persoana a fost prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, context în care a fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, în vederea extrădării către autorităţile judiciare din Italia.” , precizează IPJ Buzău.