Luni, polițiștii  din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Buzău, sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având exercitarea dreptului de a conduce suspendată, dar și pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Bărbatul a fost prins de două ori, în decurs de câteva ore, conducând sub influența alcoolului, pe străzile orașului Buzău.

,,În jurul orei 16.30, acesta a condus un autovehicul pe o stradă, din municipiul Buzău, moment în care a fost oprit în trafic pentru control de către polițiștii rutieri. Întrucât emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,62 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Astfel, i-a fost întocmit dosar penal pentru savârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, fiindu-i adus la cunoștință că nu mai are dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, bărbatul a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Ulterior, în cursul aceleiaşi zile, bărbatul fost depistat din nou în trafic de poliţişti. De această dată, aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de mostre de sânge.

În baza materialului probator administrat, bărbatul de 46 de ani a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore” , se menționează într-un comunicat de presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.