
Cetățenii din comuna Siriu vor avea parte de un eveniment inedit, în ultima săptămână a acestui an. Autoritățile vor organiza un bal, așa cum se desfășura în urmă cu mulți ani. Formația Select și Mircea Tudor vor asigura distracția celor care vor dori să participe la acest bal, programat în zi de sărbătoare creștină, de Sf. Ștefan.
„Am răspuns pozitiv solicitărilor din partea dumneavoastră privind organizarea în preajma sărbătorilor de iarnă a unui BAL, așa cum se obișnuia odinioară. Așadar, vă invit marți, 27 decembrie, orele 17:00, la CĂMINUL CULTURAL din Siriu, pentru a petrece împreună!
Intrarea liberă!
Vă așteptăm cu drag în număr cât mai mare!” , a transmis primarul Dragoș Voicu.