asistenta juridica, audienta, PNLVicepreşedintele PNL Buzău, Cristinel Bîgiu, admite faptul că iniţiativele organizaţiei sale, privind acordarea de asistenţă juridică gratuită anumitor categorii sociale care au suferit micşorări ale veniturilor, ca urmare a măsurilor de austeritate luate de Guvernul Boc, nu au avut niciun fel de audienţă.

El a făcut această afirmaţie în contextul discuţiilor legate de micşorarea drastică, în luna iunie, a normei de hrană pentru angajaţii Ministerului Administraţiei şi Internelor, despre care spune că s-ar teme, precum şi alte categorii sociale, să demareze asemenea acţiuni în Justiţie. „Am mai încercat acest sistem prin avocaţii noştri, chiar şi în cazul pensiilor, am pus la dispoziţie consultanţă, putem pune şi acum, avem suficienţi avocaţi în partid, pentru cei din Ministerul Administraţiei şi Internelor, dacă vor să dea în judecată, şi chiar mi s-ar părea corect să dea în judecată Ministerul, urmare a acestor schimbări. În schimb, lumea, totuşi, nu a venit. Şi, bănuiesc că celor care încă lucrează în Minister le va fi greu să dea în judecată şi pentru pierderea acestei norme de hrană care s-a redus cam cu 80 la sută, probabil nu vor să-şi piardă şi bruma de salariu care le-a rămas”, a spus Bîgiu.

Totuşi, medicul Aurelian Podeanu, consilier judeţean liberal şi fost preşedinte-director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, consideră că o asemenea acţiune în Justiţie, din partea pacienţilor care nu pot beneficia, conform legii, de asistenţă medicală gratuită – situaţie generată de conflictul dintre organizaţiile profesionale ale medicilor de familie şi Casa Naţională, concretizată în nesemnarea, de către primii, a contractelor pe anii 2011 şi 2012 cu casele judeţene-, ar avea succes garantat: „Legea 95 perimte, şi sunt drepturile care sunt foarte bine stipulate acolo, dar, din păcate, pacientul român, care se vede că nu numai în calitete de pacient, ci şi în alte domenii ale administraţiei, cum este Poliţie sau învăţământ, când au fost sî se exprime, nu s-au exprimat. Eu am spus că unul singur dacă ar fi deştept dintre avocaţii pe care-i avem noi, să preia acest segment, ar fi extraordinar, pentru el şi pentru pacienţi, bineînţeles. Sută la sută ar câştiga. Şi noi am câştiga dacă am da în judecată”, crede medicul Aurelian Podeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.