
Persoanele care beneficiază de ajutoare sociale vor avea termen de graţie de 60 de zile pentru plata obligaţiilor către bugetele locale. De asemenea, vor fi excluse de la verificări familiile monoparentale.În cadrul dezbaterilor parlamentare au fost propuse amendamente cu care Ministerul Muncii a fost de acord, precizează ministerul într-un comunicat de presă.Unul dintre amendamente vizează „flexibilizarea condiţiei de achitare a impozitelor şi taxelor locale”.
„Astfel, verificarea se va face doar în cazul familiilor şi persoanelor singure care au dreptul stabilit de cel puţin 6 luni şi vor fi excluse de la această verificare familiile monoparentale. De asemenea, se reglementează o perioada de graţie de 60 zile în care se pot plăti aceste datorii către bugetele locale, timp în care beneficiarul îşi va primi dreptul”, arată Ministerul Muncii.