
A venit caldura pescari iar balta are peste ! Asociatia vanatorilor si pescarilor din Buzau a populat balta de la balastiera din bariera Brailei cu peste 6 tone de crap. Transportul a venit din Ungaria si a durat peste 24 de ore iar pierderile au fost minime, deoarece pestii au beneficiat de bazine speciale, cu butelii de oxigen. Exemplarele cantaresc intre 1 si 2 kilograme, insa sunt si crapi mari de 5-6 kilograme. In balta de la marginea Buzaului se poate pescui aproape orice: caras, biban, scobar, ten, iar de acum si crap unguresc, crap Salonta sau crap Piele, fara solzi. Pe balta de la marginea Buzaului vor avea loc concursuri nationale destinate atat membrilor Asociatiei Vanatorilor si Pescarilor dar si cluburilor de profil din tara.