Primăria Municipiului Buzău lansează, începând cu 1 septembrie 2026, apelul pentru proiecte în cadrul programului Youth Climate Action Fund (YCAF), o inițiativă susținută de Bloomberg Philanthropies (Statele Unite ale Americii), care încurajează implicarea directă a tinerilor în identificarea și implementarea unor soluții locale pentru climă și mediu.

Prin intermediul programului, în Municipiul Buzău vor fi finanțate 10 proiecte, fiecare beneficiind de un microgrant în valoare de 20.000 de lei. Proiectele trebuie să fie dezvoltate cu implicarea activă a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 24 de ani și să contribuie, prin activități concrete, la obiectivele climatice și de dezvoltare durabilă ale comunității.

Apelul se adresează structurilor eligibile prevăzute în documentația programului, inclusiv unităților de învățământ, organizațiilor neguvernamentale și altor organizații sau structuri care lucrează cu tineri, în condițiile stabilite prin Apelul pentru beneficiari.

O condiție esențială este ca tinerii să nu fie doar beneficiari ai proiectelor, ci să aibă un rol activ în conceperea, organizarea și implementarea acestora.

Sunt încurajate proiectele realiste, creative și cu impact vizibil în comunitate și care oferă tinerilor posibilitatea de a transforma propriile idei în acțiuni concrete.

Prin participarea la Youth Climate Action Fund, Municipiul Buzău își propune să ofere tinerilor nu doar posibilitatea de a vorbi despre problemele de mediu și schimbările climatice, ci și resursele necesare pentru a testa și implementa propriile soluții.

Termenul limită pentru depunerea proiectelor este 18 septembrie 2026.

Pentru informații suplimentare, documentația apelului și accesarea formularului de aplicare, persoanele interesate sunt invitate să consulte site-ul Primăriei Municipiului Buzău, la secțiunea dedicată proiectelor Bloomberg (www.primariabuzau.ro/proiecte-bloomberg/).

apel microgranturi tineri proiecte climatice Buzău, comunicat de presă Primăria Buzău

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.