În această după-amiază, Compania de Apă Buzău a venit cu câteva precizări referitoare la responsabilitatea asigurării costurilor și pierderilor aferente intervenției de ieri, după ce muncitorii unei firme constructoare au avariat conducta magistrală de pe strada Alexandru Marghiloman, lăsând fără apă întreg orașul.
,,În urma avariei de marți seară la conducta magistrala de pe strada Marghiloman, am primit întrebări din partea utilizatorilor cu privire la facturarea apei pierdute. Pentru o informare corectă și transparentă a dvs., dorim să facem o serie de mențiuni.
Orice avarie care afectează sistemul de alimentare cu apă, implicit 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐩𝐚̆ provocată de terți (firme subcontractate), indiferent daca avaria respectiva este produsa de un constructor care executa lucrari de investitii pentru CAB (din fonduri europene sau din fonduri proprii ale CAB) sau în cazul în care alți terti ne provoacă astfel de situații, responsabilului i se imputa atât costul reparației, cât și cantitatea de apă pierdută!
Apa pierdută nu se regăsește pe factura dvs.! În astfel de situații, noi calculăm valoarea prejudiciului produs și-l facturăm celui responsabil.
Punctual, în ceea ce privește avaria la conducta magistrală de pe strada Alexandru Marghiloman de ieri, marți – 03.09.2024, tot costul avariei produse se facturează constructorului terț responsabil de situația creată: apa potabilă pierdută, canalizarea, costul intervenției cu echipele CAB pentru remediere, precum și alte costuri furnizate de terți (în această situație a fost nevoie de ajutorul echipelor de la ISU, pe această cale le mulțumim pentru promptitudine și sprijinul acordat).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă mulțumim pentru înțelegere!” , au transmis reprezentanții Companiei de Apă Buzău.