Cea mai recentă ședință a Comisiei de Dialog Social de la Buzău, desfăsurată la nivelul Prefecturii, a avut două subiecte principale pe ordinea de zi:

1. Prevenirea bolilor de sănătate mintală, raportul fiind detaliat de medicul primar de Medicina Generală/Medicina de Familie din partea D.S.P. Buzău, Loti Popescu, punctând câteva idei despre cum să prevenim bolile cronice care pornesc de la inflamațiile cronice;

2. Problema analfabetismului funcțional, din perspectivele rapoartului instituției I.S.J. Buzău, prezentat de Daniela Codreanu, și al A.J.O.F.M. Buzău, prezentat de Sebastian Tarpan;

3.Diverse.

,,Pentru primul subiect, referitor la bolile și problemele de sănătate mintală, medicul specialist a punctat ultimele concluzii din domeniul medical referitoare la cele 3 ”creiere” care există în corpul nostru la momentul actual, față de 1 pe care-l conștientizam cu toții. Prin urmare sănătatea noastră mintală depinde de ”creierul” din cap, ”creierul” din inimă și ”creierul” din intestine. Iar dacă în urmă cu câțiva ani piramida celor 3 ”creiere” avea la bază creierul din minte, studiile recente au demonstrat că inflamațiile cronice ce duc la boli cronice (mintale) apar de la creierul din intestine, apoi de la cel din inimă, cel din cap rămânând ultimul la care trebuie să lucrăm ca să prevenim.

analfabetism funcțional, boli mintale, Comisia de Dialog Social Prefectura Buzău

Deci, atenție în primul rând la ce mâncăm! Trebuie să ne ferim de excesul de gluten, zahăr, să ne ferim de poluare, stres, relații toxice și somn insuficient și slab calitativ.

Cel de-al doilea subiect dezbătut în Comisiei de Dialog Social de la Buzău a fost problema analfabetismului funcțional, care a fost intens dezbătut de conducerea I.S.J. Buzău. Principalul factor care contribuie la această situație este sărăcia.

Conducerea I.S.J. Buzău a subliniat cu această ocazie numeroasele programe care vin în sprijinul elevilor predispuși la abandon școlar: programul ”A doua șansă”, programul național pentru reducerea abandonului școlar finanțat prin P.N.R.R., bursele sociale, programul național ”masa sănătoasă” și tichetele sociale pe suport electronic, concluzionând că ridicarea nivelului procesul de educație se face lent, progresiv și nu imediat.

analfabetism funcțional, boli mintale, Comisia de Dialog Social Prefectura Buzău

Și reprezentanții conducerii A.J.O.F.M. au precizat că sunt printre instituții care se lovesc de analfabetismul funcțional, venind și ei în sprijinul acestei situații cu programe de conversie și reconversie profesională pentru cei care doresc să aibă o diplomă de studii.
Vom continua discuțiile și în celelalte ședințe, pentru un ”dialog” deschis și soluții adaptate la nevoile și valorile societății actuale.”, au transmis reprezentanții Casei Albe.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.