
De la începutul anului, România a fost zguduită de o serie de 11 cutremure de intensitate medie, unele dintre ele fiind resimţite şi de oameni, nu doar de seismografe.Cutremurele de intensitate medie mai detensionează ceva din tensiunile acumulate între plăcile tectonice convergente la Curbura Carpaţilor, dar nu exclud acumularea energiei în sol, în aşa fel încât să se producă şi unul de intensitate mare (peste 6,7 grade pe scara Richter). Un cutremur de mare magnitudine s-ar putea produce în România, chiar în acest an, apreciază cel mai cunoscut sistem de monitorizare a seismelor din întreaga lume, „World Earthquakes”. Astfel, pe site-ul de internet al organizaţiei respective, România apare notată cu roşu, iar anul 2015 este cel trecut ca previziune pentru producerea unui mare seism. Sistemul se bazează pe date statistice potrivit cărora ţara noastră a trecut printr-un astfel de eveniment o data la 36, cel mult 38 de ani. Roşu înseamnă iminent, iar de la ultimul cutremur important înregistrat în România se împlinesc anul acesta 38 de ani. Replica specialiştilor români nu s-a lăsat aşteptată prea mult. Aceştia consideră că informaţiile difuzate de americani sunt exagerate şi că este imposibil pentru oricine să ghicească aşa ceva. Acelaşi sistem, bazat doar pe date statistice, a anunţat, de altfel, un astfel de cutremur în România şi anul trecut. Din fericire, s-a dovedit a fi o eroare. Reprezentanţii Institutului Naţional de Fizică a Pământului spun, însă, că problema unui mare seism nu ar trebui neglijată. „Ei fac nişte calcule statistice, iau toată activitatea cunoscută. Părerea mea e că au exagerat: au dat şi în 2014 la fel. Noi ştim că în zona Vrancea pot fi cutremure mai mari – dacă faci calcule simple poţi să te aştepţi – dar e imposibil să prezici anul. Ei fac o simplă estimare”, a spus Mircea Radulian, directorul I.N.F.P.



