lunguProcesul de conflict de interese al primarului suspendat al oraşului Nehoiu, Florentin Lungu, a ajuns în faza apelului. La ultimul termen de judecată, Curtea de Apel Ploieşti a amânat cauza pentru a lămuri anumite aspecte de ordin legsilativ, apărute în urma invocării de către apărarea lui Lungu a unor excepţii de neconstituţionalitate. Avocaţii primarului au reuşit să ducă problemele legale ale primarului din Nehoiu până la judecarea acestora de către magistraţi ai Curţii Constituţionale şi de un complet al instaţei supreme format, conform procedurii, din nu mai puţin de 12 judecători, sub conducerea preşedintelui secţiei. „Amână pronunţarea asupra cererilor formulate de apelantul inculpat Lungu Florentin prin avocaţi aleşi, referitoare la sesizarea Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate, precum şi sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept la data de 8 iunie 2015”, se arată în încheierea de şedinţă din data de 3 iunie a Curţii de Apel.
Florentin Lungu, primarul oraşului Nehoiu, a fost trimis în judecată de Agenţia Naţională de Integritate, fiind condamnat în luna ianuarie de Judecătoria Pătârlagele pentru conflict de interese. Magistraţii au constatat existenţa a două infracţiuni asemănătoare comise de primar în timpul mandatului la primărie şi i-au aplicat o pedeapsă rezultantă de doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere. Pedeapsa, nefiind definitivă a fost atacată în termenul legal,şi astfel dosarul a ajuns la Curtea de Apel Ploieşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.