
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Buzău au reținut doi bărbați și o femeie, cu vârste cuprinse între 16 și 36 de ani, din Buzău, pentru violenţă în familie, lipsire de libertate și tulburarea liniștii și ordinii publice, după ce au luat cu forța o adolescentă de pe stradă și au agresat-o, pentru că nu mai dorea să locuiască la domiciliul iubitului ei din Buzău.
,,Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat, cu privire la faptul că, în zona unei autogări din municipiul Buzău, o tânără ar fi luată, împotriva voinței sale, de către mai multe persoane. În urma sesizării, poliţiştii au demarat activităţile specifice şi au depistat persoanele implicate. Din cercetări a reieșit că este vorba despre o tânără de 16 ani, din Grebănu. Aceasta ar fi avut o relație cu un buzoian de 16 ani, pe timpul căreia ar fi locuit la familia băiatului, în municipiul Buzău. La data de 26 august a.c., pe fondul unor neînțelegeri, tânăra ar fi intenționat să revină la domiciliul mamei sale, în Grebănu. Tânărul, împreună cu rudele sale, s-ar fi opus deciziei fetei, context în care ar fi urmat-o în autogară, ar fi lovit-o și ar fi luat-o împotriva voinței sale, pentru a o readuce la locuința din municipiul Buzău.
În urma probatoriului administrat, polițiștii l-au reținut pe tânărul de 16 ani și pe rudele acestuia, pentru o perioadă de 24 ore, pe bază de ordonanță.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.