
Un bărbat a fost rănit în urma unui accident produs la ora prânzului, pe DN 1 B Buzău – Ploiești, în eveniment fiind implicate două autoturisme.„Trafic dirijat pe DN1B, în afara localităţii Merei. Din primele date de la fața locului, în timp ce se afla la volanul unui autoturism pe direcţia Buzău către Ploieşti, un şofer de 41 de ani din Gherăseni, ar fi intenţionat să schimbe direcţia de deplasare şi nu s-ar fi asigurat corespunzător, împrejurare în care a intrat în coliziune cu maşina condusă din sens opus, de către un bărbat de 42 de ani din Merei. Accidentul s-a soldat cu rănirea șoferului de 42 de ani, care a fost preluat de ambulanță pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.” , a anunțat Biroul de Presă al IPJ Buzău.