Cumplit accident de circulație înregistrat duminică după amiază, pe șoseaua europeană, la Florica. 4 mașini au fost implicate în eveniment iar 4 persoane au fost rănite, trei fiind în stare mai gravă.
Accidentul s-a produs în momentul în care șoferul unui autoturism ce se deplasa dinspre Buzău spre București a vrut să vireze la stânga către localitatea Florica. A fost momentul în care a fost lovit din spate de un alt autoturism al cărui șofer, se pare, că a nu respectat distanța de deplasare dintre autovehicule. Ulterior, un alt autoturism a lovit cele două mașini tamponate, acesta din urmă fiind apoi proiectat pe contrasens unde s-a ciocnit frontal cu un autoturism care se deplasa regulamentar dinspre București spre Buzău.
4 persoane au fost rănite în urma accidentului în lanț, trei dintre ele fiind în stare mai gravă.
Polițiștii trebuie să stabilească acum modul în care s-a produs carambolul.