
Cosmin era elev la Liceul Tehnic din Buzău.
UPDATE
Din păcate, adolescentul a decedat, în ciuda eforturilor medicilor de la UPU Buzău.
*Știre inițială
Traficul s-a desfășurat dirijat în această seară, pe Șoseaua Vadu Pașii, în Vadu Pașii, în urma unui grav accident rutier. Un șofer beat a dat peste un copil, în vârstă de 15 ani, din Vadu Pașii.
„Din primele date de la fața locului în timp ce conducea autoturismul dinspre Vadu Pașii către municipiul Buzău, un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Vadu Pașii, a surprins și accidentat un pieton, bărbat care se deplasa pe același sens de mers.
Accidentul s-a soldat cu rănirea pietonului care a fost preluat de ambulanță și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, aparatul etilotest indicând o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost transportat la unitatea medicală pentru a i se recolta probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.