Foto arhivă

Doi adolescenți, care circulau cu o motocicletă, au fost râmăniți, în urma unei coliziuni cu un autoturism, conducătorul mașinii fiind indicat, din primele cercetări, drept cel care a provocat accidentul. Totul s-a întâmplat la Merei.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, în timp ce conducea un autoturism în localitatea Merei, pe DJ 203G, din direcția Sărata-Monteoru către Buzău, un localnic de 34 de ani, ar fi efectuat virajul la stânga pentru a intra în curte, fără să se asigure şi a intrat în coliziune cu o motocicletă ce se deplasa pe sensul opus de circulație, care era condusă de un tânăr în vârstă de 16 ani din municipiul Buzău.

Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului și a pasagerului acestuia, un buzoian în vârstă de 17 ani, cei doi au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.” , informează Biroul de Presă al IPJ Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.