Un polițist buzoian a devenit cunoscut la nivel național, după ce reprezentanții Poliției Române i-a dedicat o postare pe pagina de facebook a instituției, în semn de mulțumire și apreciere față de modul în care a acționat în cazul unui incendiu, produs luni, într-un bloc din cartierul Dorobenți.

Mihai Irimia – Omul de încredere al comunității în care trăiește, este titlul dat postării devenite virale pe rețeaua de socializare:

,,Un incendiu izbucnit într-un apartament a pus în pericol viața a două fetițe, de 10 și 4 ani. Sursa incendiului? Un prăjitor de pâine supraîncălzit. Pentru scurt timp, cât a coborât la magazin, bunica a lăsat cele două fetițe singure în locuință.

Când a văzut focul care se extindea rapid, primul gând al fetiței de 10 ani a fost să ceară ajutorul vecinului de palier, Mihai.

Acesta a venit de urgență și, văzând că nu poate stinge focul, propagat deja în mare parte din locuință, a luat fetițele și le-a scos din imobil, ceea ce a făcut și cu ceilalți vecini aflați în imobil.

Ulterior, pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului, iar, din fericire, evenimentul a avut ca urmări doar pagube materiale.

Felicitări, Mihai!, este mesajul transmis pe pagina de facebook a Poliției Române.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.