
O femeie din Smeeni a fost înșelată cu 9000 de euro de un individ care îi promisese că va efectua o lucrare în construcții. După mai multe luni de cercetări, duminică, anchetatorii au descins la casa suspectului.
Poliţiştii din cadrul Secţiei de poliţie rurală Smeeni au depistat principalul bănuit în cazul unei înșelăciuni – un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Galaţi. Fapta a fost sesizată poliției în luna mai a acestui an, de către partea vătămată, o buzoiancă în vârstă de 63 de ani, din Smeeni.
,,Din investigaţii a reieşit că, la începutul lunii mai a acestui an, păgubita s-ar fi înţeles cu bărbatul din Galaţi să-i efectueze o lucrare în domeniul construcţiilor, în schimbul sumei de 9000 de euro.
Ulterior achitării banilor de către buzoiancă, bărbatul nu ar mai fi onorat lucrarea.
Poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Smeeni, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale Buzău şi poliţişti din Galaţi, au pus în executare mandatul de aducere cu încuviinţarea de pătrundere fără consimţământ în domiciliul bănuitului. Mandatul a fost emis de catre Judecătoria Pogoanele.
Gălăţeanul a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri şi în vederea continuării cercetărilor sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a bănuitului.” , menționează Biroul de Presă al IPJ Buzău.