
UPDATE
Din păcate, o femeie, rănită grav în urma impactului, a decedat. Avea 45 de ani.
*Știre inițială*
Șase persoane au fost rănite în urma accidentului produs în această dimineață.
„Din primele date de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între un autoturism condus pe DJ102H pe direcția Caldarusanca spre Pogoanele, de către un șofer de 43 de ani, din București și mașina care circula pe DJ 203 I pe direcția Buzău către Urziceni, la volanul căreia se afla un conducător auto de 65 de ani, din Galați.
Accidentul s-a soldat cu rănirea a 6 persoane, cu vârste cuprinse între 7 și 45 de ani, din București, Dâmbovița și Galați. (șoferul din București și 4 pasageri ai acestuia, respectiv un ocupant din mașina conducătorului auto din Galați).Persoanele rănite au fost preluate de către echipajele medicale, ambulanță și elicopter SMURD, fiind transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.„ , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.