
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au identificat un buzoian în vârstă de 50 de ani, care este principalul suspect în cazul unui furt reclamat în ziua de 3 martie, de către un bărbat de 57 de ani, din comuna Mihăileşti. Reclamantul a precizat că i-a fost sustras acordeonul pe care îl lăsase nesupravegheat pe o bancă din faţa unui imobil de pe strada Scânteii din municipiul Buzău. Bărbatul a mers la autogară pentru a lua autobuzul, dar fiind obosit şi în stare de ebrietate, bărbatul a plecat din autogară şi s-a aşezat pe canapeaua din faţa unui imobilul situat în apropiere, unde a adormit. Când s-a trezit, după aproximativ 30 de minute, a observat lipsa acordeonului pe care îl aşezase lângă el. Odată cu identificarea suspectului, poliţiştii au recuperat şi acordeonul, a cărui valoare fusese estimată de către reclamant la suma de 500 de lei. Buzoianul în vârstă de 50 de ani este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.



