
Pompierii buzoieni au avut un an greu, reiese din bilanțul Inspectoratului pentru Situații de Urgență. Numărul incendiilor a crescut față de 2014, cu 11, 31 la sută, de la 327 la 364.
Din cele 364 de incendii produse în raioanele de intervenţie, 347 s-au produs pe teritoriul judeţului nostru, iar 17 incendii s-au produs în judeţul Vrancea în care ISU intervine pe baza unui plan de intervenţie comună. Din cele 347 de incendii izbucnite pe teritoriul judeţului nostru, 109 s-au produs în mediul urban (31,41% din totalul incendiilor) şi 238 în mediul rural (68,59%) din totalul incendiilor).
Principalele cauze de incendiu care au dus la producerea incendiilor sunt focul deschis, mijloace de încălzire nesupravegheate, jocul copiilor cu focul, foc deschis în spații închise, dar au fost și acțiuni intenționate în număr de 29, în creștere față de 2014 când au fost doar 20. De asemenea, instalațiile electrice defecte au fost cauza a 99 de incendii declanșate în 2015.
Pagubele rezultate în urma incendiilor au fost estimate la cca. 10.930.300 lei, însă intervenţia promptă a forţelor de intervenţie profesioniste şi voluntare a condus la limitarea pagubelor, fiind salvate bunuri în valoare estimată de cca. 46.636.350 lei.
Din nefericire, incendiile nu au produs doar pagube materiale ci şi victime omeneşti. În 2015, 7 persoane au decedat şi 8 persoane a fost rănite în incendii, observate şi anunţate cu întârziere. În urma incendiilor au fost salvate 6 persoane, din care 3 adulţi şi 3 copii.



