beganu-300x190Fostul prefect Paul Beganu îşi va petrece Paştele după gratii după ce magistraţii de la Curtea de Apel Ploieşti au respins, ca neîntemeiată, cererea acestuia de înlocuire a măsurii arestării preventive cu o măsură mai uşoară. Paul Beganu, se află în arest din luna noiembrie a anului trecut fiind cercetat într-un dosar privind retrocedări dubioase de păduri. Soluţia nu este definitivă, putând fi contestată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Paul Beganu a fost reținut, la sfârșitul lunii noiembrie 2014, fiind acuzat că a luat mită un milion de euro de la afaceristul ialomițean Gheorghe Ceteraș. O măsură similară a fost luată și în cazul respectivului om de afaceri, acuzat că a oferit mită mai multor persoane, printre care fostul prefect Beganu și judecătorul Toader Neculae, de la Judecătoria Pătârlagele, pentru a fi împroprietărit cu cele 5.000 de hectare de pădure, vândute ulterior unei firme străine. În același dosar mai sunt cercetați sub control judiciar avocatul Cosmin Vasile și Ion Irimia, angajat Romsilva. În arest la domiciliu se află Alexandru Lefter, fostul șef al ITRSV Focșani, care a primit mită 15.000 de euro de la Ceteraș, pentru a aplica ștampila instituției pe titlul de proprietate obținut ilegal de afacerist.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.