În ședința de Consiliului Local a lunii martie, aleșii vor decide cui vor conferi titlul de „Omul Anului 2014”. Potrivit proiectului de hotărâre, doi buzoieni putea primi această distincţie, este vorba de Florentin Popescu – scriitor, redactor-șef al revistei „Bucureștiul literar și atistic” și Valeriu Șușnea, pictor, restaurator muralist, profesor și inspector școlar de specialitate.
Anul acesta, municipalitatea a decis ca tiltul de „Cetățean de Onoare” să fie oferit unei singure persoane, spre deosebire de anul precedent când 8 perosane s-au bucurat de această distincţie. „Cetăţeanul de onoare” al acestui an este Dumitru Dan. Dumitru (Demetre) Dan (n. 14 iulie 1890, Buhuși, România – d. 4 decembrie 1978, Buzău) a fost un geograf, profesor de geografie și globe-trotter român născut într-o familie de origine greacă. S-a remarcat prin faptul că a cucerit titlul mondial pentru înconjurul lumii pe jos. Performanța sa a rămas neegalată, fiind înscris în Cartea Recordurilor în anul 1985. Călătoria l-a purtat pe 5 continente, peste 3 oceane, prin 74 de țări, 30 de colonii și prin peste 1.500 de orașe. A rupt 497 perechi de opinci și 28 de costume naționale. Dumitru Dan moare în 4 decembrie 1978 la Buzău, unde este și înmormântat în Cimitirul Eroilor.



