
Un cutremur moderat cu magnitudinea de circa 5,5 grade pe scara Richter s-a produs in aceasta dimineata, in regiunea Vrancea, la ora locala 4h37min, intr-o zona situata la 14 kilometri de localitatea Nereju, si la 39 de kilometri de orasul Odobesti (45,64 grade latitudine Nordica, 26,69 grade longitudine Estica).
Seismul s-a produs la adancimea de circa 134 km. Intensitatea cutremurului in zona epicentrala a fost de V-VI grade pe scara Mercalli.
Seismul a fost resimtit pe arie larga in Moldova si Muntenia, inclusiv la Bucuresti, unde intensitatea a fost de IV-V grade pe scara Mercalli.
Miscarea seismica a fost resimtita la Buzau, Iasi, Galati, Focsani, Barlad, Constanta, Bucuresti, Pitesti, Targoviste si in alte orase din sudul si estul tarii.
Cutremurul din aceasta dimineata a fost cel mai puternic eveniment seismic produs in regiunea Vrancea dupa cel de magnitudine 5,7 produs la 25 aprilie 2009.



