
Buzoienii sunt invitaţi la spectacolul “O noapte furtunoasă – Viceversa”, care va avea reprezentații diseară, dar și vineri, 15 martie 2013, de la ora 19.00, la sala Consiliului Județean Buzău. spectacolul este produs de compania Oyster & Zax și realizat cu susținerea canalului documentar Viasat History. Originala adaptare după piesa ”O noapte furtunoasă” de I.L.Caragiale, realizată de regizorul și dramaturgul Ștefanis Lupu, este o premieră în teatrul românesc: noutatea absolută este aceea că partiturile personajelor sunt inversate: personajele feminine devin masculine şi invers. Astfel, Rică Venturiano devine acum Rita Venturiano, un personaj aparent plin de aplomb și tupeu, punând sub semnul întrebării convenţionala supremație masculină în relația tradițională bărbat-femeie. Și Chiriac este supus transformării, devenind Chira, dând un nou sens transcenderii relațiilor sentimentale şi o forţă specială personajului ce trăieşte o aventură amoroasă cu Vily – personajul Veta din piesa lui Caragiale. Practic, toate personajele trec printr-o inedită metamorfoză ce oferă spectatorului un nou univers social, care păstrează intact comicul clasic al piesei, menținând treaz interesul publicului pentru că, prin actul modernizării piesei lui Caragiale, acesta devine parte din derularea jocului scenic al actorilor.
Textul este susținut de o distribuție remarcabilă, care include actori cunoscuți și iubiți de publicul român: Madam Dumitra (Jupân Dumitrache) – Mihaela Coveșeanu, Vily (Veta) – Cristian Martin, Zizi (Zița) – Iulian Ilinca, Chira (Chiriac) – Veronica Popescu, Rita Venturiano (Rică Venturiano) – Alexandra Timofte / Anca Olteanu, Coana Nina (Nae Ipingescu) – Claudia Croitoru, Spira (Spiridon) – Smaranda Găbudeanu.



