Noi proiecte prind contur în comuna Mărăcineni. Una dintre investiții este la Școala Gimnazială „Înv. Clemența Beșchea”, de la Căpățânești, unde stadiul lucrărilor este unul avansat.

De asemenea, lucrările de reabilitare de la Biblioteca Comunală din curtea dispensarului din Mărăcineni au ajuns la final, iar rezultatul este cel așteptat: o clădire care va oferi condiții moderne. Pentru funcționare, mai sunt așteptate câteva avize din partea unor instituții.

Mergem mai departe, analizăm și proiectăm împreună dezvoltarea comunei Mărăcineni. Facem toate eforturile pentru a bucura copiii de ziua lor și pentru ai asigura că ei sunt bunul nostru cel mai de preț, punem siguranță în serviciile de utilitate publică precum apă, canal și salubrizare și gândim investiții noi care să ne păstreze pe harta comunelor care aleg calea europeană a dezvoltării!„, a declarat primarul comunei Mărărcineni, după ședința Consiliului Local în cadrul căreia a fost aprobat bugetul pe acest an.

Au mai fost adoptate, printre altele, proiectul privind participărea UAT Mărăcineni la Programul Național Multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism, bugetul de venituri și cheltuieli al Serviciului Aqua System Mărăcineni și al Serviciului Salubrizare Mărăcineni, precum și alocarea sumelor pentru organizarea și desfășurarea evenimentului „1 Iunie – Ziua Copilului”, în comuna Mărcineni.

investiții Mărăcineni, primar Mărăcineni Constantin Dumitru, primăria mărăcineni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.