Procurorii buzoieni l-au trimis în judecată pe bărbatul care, în data de 25 septembrie, a hărțuit și a încercat să răpească o fetiță din fața Școlii Gimnaziale nr. 11 din orașul Buzău. Inculpatul este și acum în arest și va fi judecat pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal. Potrivit anchetatorilor, în cadrul cercetărilor, bărbatul s-a prevalat de dreptul la tăcere.

,,Situaţia de fapt reţinută în sarcina inculpatului mai sus menţionat constă în aceea că în data de 25.09.2025, în jurul orei 11.20, a urmărit-o pe persoana vătămată minoră în vârstă de 12 ani, pentru o distanţă de aproximativ 250 de metri, începând de pe strada Frăsinet din Municipiul Buzău, până la Școala nr.11, situată pe strada Pietroasele din Municipiul Buzău, timp în care a prins-o în repetate rânduri de mână, împotriva voinței persoanei vătămate, spunându-i că este o rudă şi să-l urmeze, iar în momentul în care au ajuns în dreptul porţii de acces în curtea interioară a Şcolii nr. 11, a încercat să o lipsească de libertate în mod ilegal, prin aceea că prins-o de o mână şi a tras-o înspre strada Pietroasele, persoana vătămată opunând rezistenţă.

Inculpatul a ales să se prevaleze de dreptul la tăcere, refuzând să dea declarații.

Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Buzău, judecătorul de cameră preliminară menținând măsura arestului preventiv.”, se menționează într-un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.