
Razie rutieră, în weekend, pe șoselele din județul Buzău, în căutarea șoferilor care conduc sub influența băuturilor alcoolice. Nu întâmplător a fost aleasă seara de 8 noiembrie, până pe 9 noiembrie, dimineața, la ora 4:00, având în vedere că, sâmbătă, a fost sărbătoarea Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, iar unii dintre petrecăreți ar fi putut să se aventureze la volan sub influența băuturilor alcoolice. Peste 450 de conducători auto au fost testați cu aparatele din dotare, precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.
În urma controalelor în trafic, în cazul a doi conducători auto aparatul etilotest a indicat valori de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că polițiștii au întocmit dosare penale:
1. La data de 8 noiembrie a.c., în jurul orei 21.50, în timp ce acționau pe o stradă din Nehoiu, polițiștii au oprit pentru control în trafic un autoturism condus de un localnic de 41 de ani, iar în urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o alcoolemie de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea mostrelor biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și continuării cercetărilor, sub coordonarea parchetului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
2. În noaptea de 8 spre 9 noiembrie a.c., în jurul orei 01.45, echipajul care acționa pe o stradă din Râmnicelu a oprit pentru control un autovehicul condus de către un localnic de 42 de ani. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, poșlițiștii l-au testat cu aparatul din dotare, acesta indicând valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz, conducătorului i-au fost recoltate probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei și continuării cercetărilor, sub coordonarea parchetului.



