De luna trecută, pe bulevardul Nicolae Bălcescu se lucrează pentru înlocuirea conductei de apă, parte din inelul de transport apă potabilă al municipiului Buzău. Reprezentanții Companiei de Apă precizează că lucrările sunt avansate.

Oficialii operatorului regional au venit și cu detalii despre această intervenție realizată în regie proprie, după ce s-a aflat de intenția autorităților de a reabilita bulevardul, dar și având în vedere că vechea conductă din oțel, cu o lungime de aproximativ 700 m, are durata de viață normată expirată și, în ultimii ani, s-a constatat că nu mai prezintă siguranță în exploatare.

,,Deoarece Primăria Municipiului Buzău are în plan reabilitarea carosabilului și a trotuarelor de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, Compania de Apă Buzău a luat decizia de a demara lucrările de înlocuire a tronsonului respectiv înainte de a fi începute lucrările de asfaltare. Această lucrare a fost propusă în Planul de Investiții al Companiei de Apă S.A. Buzău 2025.

În acest an s-a executat proiectarea, reușindu-se obținerea Autorizației de Construire în data de 07.08.2025. Lucrarea este executată în regie proprie de către Compania de Apă S.A. Buzău prin echipa de Lucrări Tehnico-Edilitare, iar durata de execuție este de 4 luni. Noua conductă a fost dimensionată de către proiectant. S-au luat în vedere măsurătorile de debit executate cu specialiștii Companiei de Apă S.A. Buzău în perioada iulie-august 2024, astfel tronsonul de oțel existent va fi înlocuit cu o conductă nouă din PEHD PE100RC SDR17 De 315 mm. Conducta face legătura între Sursa de apă Crâng și inelul de transport Buzău Nord., transmit reprezentanții Companie de Apă Buzău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.