
UPDATE
,,Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Păcurile către Cănești de către o șoferiță în vârstă de 54 de ani, din Covasna, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Accidentul s-a soldat cu rănirea conducătoarei auto, dar și cu rănirea a două pasagere de 51 și 54 de ani, ambele din Galați. Acestea au fost preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” , precizează Biroul de Presă al IPJ Buzău.
*ȘTIRE INIȚIALĂ
Mai multe persoane au fost rănite, în urma unui accident produs pe DC205, în satul Păcurile (comuna Cănești).
,,Din primele date, se pare că în eveniment ar fi implicat un singur autoturism, care este răsturnat în afara părții carosabile. La acest moment 3 persoane sunt evaluate medical.” , anunță Biroul de Presă al IPJ Buzău.
Vom reveni cu detalii.



