
9 mai este data care marchează mai multe sărbători: Ziua Europei, Ziua Independenţei proclamată în 1877 şi Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial 1945. Ceremoniile dedicate acestei triple sărbători se vor desfăşura și în acest an în faţa Prefecturii. Ceremonia religioasă, cea militară, depunerea coroanelor de flori şi defilarea trupelor din Garnizoana Buzău care se organizeza astăzi impun anumite restricţii de circulaţie.
Proclamarea independenței statale la 9 mai 1877 nu a fost un act spontan ci o încununare a strădaniilor tot mai numeroase din acei ani, o aruncare peste bord a ultimei verigi a suzeranitatii otomane. În acea zi memorabilă, Mihail Kogâlniceanu, declara în Parlamentul țării: ‘suntem independenţi, suntem naţiune de sine stătătoare’. Independența astfel proclamată trebuia consfințită și apărată pe câmpul de luptă spre a putea fi impusă forţelor militare turceşti și recunoscută apoi de puterile europene.
Al doilea eveniment se referă la ziua de 9 mai 1945, zi în care Aliaţii din cel de-al doilea război mondial au obținut victoria împotriva Germaniei naziste, punând astfel capăt celei mai pustiitoare conflagrații din istoria continentului european.
Cel de al treilea eveniment este ZIUA EUROPEI – ‘Pacea mondială nu poate fi asigurată fără a face eforturi creatoare proporţionale cu pericolele care o ameninţă. Contribuţia pe care o poate aduce civilizaţiei o Europă organizată şi activă este indispensabilă pentru menţinerea unor relaţii paşnice…. Nu am reuşit să realizăm o Europă unită şi ne-am confruntat cu războaie’ – fragment din textul propunerii prezentate de ministrul francez al afacerilor externe Robert Schuman, care a stat la baza creării Uniunii Europene de astăzi. În fiecare an, la 9 mai, se serbează Ziua Uniunii Europene, pentru a marca istorica declaraţie de la 9 mai 1950 a ministrului francez de externe Robert Schuman, prin care propunea un plan de colaborare economică între Franţa şi Germania, pentru eliminarea rivalităţilor seculare dintre cele două state.



