asociatii de proprietari, featured, firma de salubritate, rer ecologic service

Municipiul Buzău a ajuns să fie îngropat sub gunoi, la propriu, după ce mai mult asociaţii de proprietari au ignorant datoriile către firma de salubrizare, iar aceştia, la rândul lor au sistat furnizarea serviciilor, cu alte cuvinte, nu au mai trimis maşinile să ridice gunoiul. Aşa se face că în câteva zile mai multe cartiere au fost invadate de gunoi şi un miros insuportabil.

În cartierul Micro XIV, de exemplu, chiar în apropierea Bisericii Sfântul Andrei, în spatele blocului de locuinţe sociale al Primăriei, de mai bine de o săptămână gunoiul nu a mai fost ridicat, iar oamenii din zonă nu mai suportă situaţia.

“Suntem îngroziţi. Mormanul de gunoi creşte pe zi ce trece, şi nimeni nu face nimic. Pe de o parte Asociaţia de Proprietari este vinovată pentru că nu face nimic să rezolve situaţia, iar pe partea cealaltă RER-ul este vinovat pentru că nu vine să ridice gunoiul. Eu am plătit, de ce trebuie să suport gunoiul şi mirosul îngrozitor, alături de cei care nu au plătit?”, s-a revoltat locatara a unui bloc din apropierea rampei de gunoi.

De partea cealaltă, firma de salubrizare, RER Ecologic Service, a păsuit mai multe luni asociaţiile de proprietari şi le-a pus în vedere să îşi plătească datoriile, în caz contrar vor sista serviciile. Acest lucru s-a şi întâmplat, iar până când nu vor face o promisiune de plată, nu îşi vor relua serviciile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.