consorţiu firme, demarare lucrări, drumuri comunale, drumuri judetene, execuţie, PNDI, proiectare, Vega 93 GalaţiPeste 200 de km de drumuri de interes local din judeţul Buzău vor fi reabilitate în cadrul programului naţional de dezvoltare a infrastructurii PNDI. Valoarea acestor lucrări este de circa 300 de milioane de lei iar executantul este un consorţiu de firme care din discuţiile cu autorităţile dă de înţeles că există posibilitatea ca acestea să fie demarate chiar din această toamnă. Potrivit programului ele urmează să fie finalizate în 2013. Prefectul judeţului a precizat că este vorba despre 165 de km de drumuri comunale şi 40 de km de drumuri judeţene. ” Nevoia de reabilitare a acestor categorii de drumuri este mai mare însă există şi alte posibilităţi în afară de PNDI de accesare a unor fonduri pentru lucrări” a explicat Paul Beganu. Pachetul de lucrări care cuprinde atât proiectare cât şi execuţie, aferent judeţelor Buzău şi Vrancea a fost atribuit asocierii dintre S.C. VEGA 93 S.R.L. GALAŢI – ARCADA COMPANY – PRIMACONS GROUP – AQUAFORM cu o ofertă financiară de 508.277.294,60 lei  fără TVA. Judeţul nostru se numără printre cele 8 din ţară care vor beneficia în următoarea perioadă de bani de la ministerul condus de Elena Udrea pentru modernizarea unor drumuri judeţene sau comunale. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului a lansat o licitaţie deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a 68,6 de kilometri de drum judeţean şi 1.113,3 km de drum de interes local în cele opt judeţe, cu o valoare totală estimată la 2,11 miliarde lei.  Lucrările sunt incluse în Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii şi vor fi derulate în judeţele Arad, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Buzău, Vrancea, Dâmboviţa şi Teleorman.  Drumurile reabilitate prin acest program au fost propuse la finanţare de autorităţile publice locale şi sunt preluate în administrare de MDRT pe perioada realizării proiectelor. De remarcat că judeţului Buzău îi sunt alocate 5 milioane de euro, cu această sumă Buzăul situându-se pe locul 4 între celelalte beneficiare. Durata contractului de achiziţie publică include durata prevazută pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor solicitate (3 ani) şi perioada de rambursare a creditului (maxim 7 ani), dar nu mai târziu de 2020. Durata de garanţie a lucrărilor este de 2 ani de la semnarea recepţiei la terminarea lucrărilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.