
Pe parcursul lunii trecute, pe masa Comisariatului pentru Protectia Consumatorilor Buzau au ajuns peste 100 de reclamatii, cele mai multe, spune comisarul sef, Nicusor Dinulescu, la adresa bancilor si institutiilor financiare nebancare. Desi noile modificari aduse OUG 50/2010 privind contractile de credit ar fi trebuit puse in practica de cei direct vizati, lucrurile stau cu totul invers. Din aceasta cauza Protectia Consumatorilor recomanda buzoienilor care inca nu sunt informati cu privire la continutul actului aditional propus de banca odata cu apartitia OUG 50/2010 sa solicite creditorului o copie a respectivul act. Daca prevederile actului aditional emis de creditor nu convin, se poate transmite acestuia o notificare scrisa de refuz – depuneti notificarea la registratura creditorului cu numar de inregistrare sau trimiteti prin posta o scrisoare cu confirmare de primire. Refuzul actului aditional are ca efect revenirea la prevederile anterioare ale contractului de credit, cu exceptia, daca este cazul, a clauzelor privind rambursarea anticipata. Reclamatiile primite dupa data intrarii in vigoare a OUG 50/2010 si care fac referire la contracte aflate in derulare, vor fi analizate si solutionate in baza OG 21/1992 privind protectia consumatorilor, Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comerciantilor in relatia cu consumatorii sau Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori.
Aron CRISTEA