28 de comune buzoiene şi două oraşe au primit bani din fondul de rezervă al Guvernului. Cea mai mare sumă îi este repartizată municipiului Buzău care primeşte 300 de mii de lei iar cea mai mică îi revine comunei Pardoşi căreia îi vor intra în vistierie 10 mii de lei. Oraşul Pogoanele primeşte 50 de mii de lei, la fel ca Ruşeţu şi Smeeni. Sume mai mari sunt trimise către primăriile comunelor Mânzăleşti: 130 de mii de lei, Cernăteşti, Odăile, şi Vadu Paşii : 75 de mii de lei. În rest fondurile se încadrează între 15 şi 40 de mii de lei. Guvernul a răspuns prin această alocare solicitărilor venite de la unităţi administrativ teritoriale din ţară pentru plata unor arierate şi finanţarea unor cheltuieli curente şi de capital. În total la nivel naţional, din fondul de rezervă la dispoziţia Guvernului au fost alocate 66410 mii lei iar judeţului Buzău îi revine suma de 1455 de mii de lei.