Peste 200 de poliţişti vor acţiona, zilnic, de Rusalii în dispozitivele de ordine şi siguranţă publică stabilite pentru perioada 22 – 24 iunie. Totodată, au fost constituite şi rezerve de intervenţie, gata să acţioneze pentru combaterea oricăror manifestări antisociale, dacă situaţia va impune. Aceştia vor duce la îndeplinire complexul de măsuri, stabilit de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău, menite să asigure climatul de ordine şi siguranţă publică pe timpul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh. În locurile aglomerate (pieţe, târguri, oboare, gări, autogări), vor fi intensificate măsurile specifice de ordine publică, pentru prevenirea şi combaterea infracţiunilor stradale, a tâlhăriilor, furturilor de/din bagaje şi din buzunare, iar poliţiştii de investigare a fraudelor vor acţiona în unităţile comerciale şi pieţele agroalimentare, în scopul protejării populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite. Vor fi avute în vedere zonele locaşurilor de cult, zonele turistice şi de agrement de pe raza judeţului, activităţile specifice urmând a se desfăşura şi în colaborare cu efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi alte forţe cu atribuţii în domeniu.
De asemenea, se va asigura prezenţa poliţiştilor cu atribuţii pe linie rutieră pe principalele artere din zonele de interes, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru combaterea principalelor abateri generatoare de accidente de circulaţie, prevenirea ambuteiajelor, fluidizarea şi controlul circulaţiei.




