
Magistraţii Tribunalului Buzău au decis că Marin Răducanu,primar al comunei Glodeanu Siliştea, se face vinovat de comiterea infracţiunii de trafic de influenţă. Ei l-au condamnat pe Răducanu la o pedeapsă de 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru fapta comisă pe 13 februarie 2011. Iată care este sentinţa dată de magistraţi: ” 1) În baza art.257 C.pen. cu aplicarea art.3201 al.7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Răducanu Marin la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, la data de 13.02.2011. În baza art.861 C.pen. cu referire la art.862 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 7 ani şi 6 luni ce constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art.863 al.1 C.pen. obligă inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare, neexecutării obligaţiilor civile sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a) şi b C.pen. . În baza art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă si executarea pedepselor accesorii. Constată că inculpatul a fost reţinut şi arestat preventiv în perioada 30.06.2011-20.09.2011 În baza art.350 al.3 lit.b şi al.4 C.pr.pen. dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.16/01.07.2011 al Tribunalului Buzău, dacă nu este arestat în altă cauză. 2) În baza art.26 C.pen. raportat la art.257 C.pen. cu referire la art.7 al.3 din Legea nr.78/2000, cu aplicarea art.3201 al.7 C.pr.pen., condamnă pe inculpatul Apostol Gheorghe la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la trafic de influenţă, la data de 13.02.2011. În baza art.861 C.pen. cu referire la art.862 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei închisorii aplicate, sub supraveghere, pe durată de 7 ani ce constituie termen de încercare pentru inculpat. În baza art.863 al.1 C.pen. obligă inculpatul pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Buzău; să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea; să comunice si să justifice schimbarea locului de muncă; să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existentă. În baza art.359 C.pr.pen. atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca efect revocarea suspendării respectiv asupra consecinţelor săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de încercare sau neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al.1 lit.a (teza a II-a), b şi c C.pen. . În baza art.71 al.5 C.pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, se suspendă si executarea pedepselor accesorii. În baza art.61 al.4 din Legea nr.78/2000 obligă inculpatul Răducanu Marin să restituie martorului denunţător Cristea Viorel suma de 15.000 lei. În baza art.357 al.2 lit.c C.pr.pen. menţine sechestrul asigurător instituit prin ordonanţa nr.486/P/2011 din data de 07.07.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, asupra terenului extravilan în suprafaţă de 5.000 mp., proprietatea inculpatului Răducanu Marin, conform titlului de proprietate nr.15632/27/14.10.1996. În baza art.191 al.2 C.pr.pen. obligă inculpaţii la plata sumei de câte 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare şi de la comunicare pentru inculpatul Răducanu Marin. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.09.2011.



