
UPDATE ora 14:00
Din cauza faptului că incendiu capătă proporții, forțele de intervenție au fost suplimentate 15 subofițeri din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean.
*Știre inițială*
Mobilizare a pompierilor pentru stingerea încă unui incendiu, de această dată semnalat pe Valea Buzăului, pe raza comunei Cislău.
„În acest moment pompierii buzoieni acționează pentru lichidarea unui incendiu de vegetație uscată ce se manifestă pe raza localității Cislău. Incendiul a pătruns în litiera pădurii din zonă, propagarea acestuia fiind limitată de către pompieri. În prezent la fața locului sunt angrenati 12 subofițeri, 1 ofițer și 1 maistru militar, ce mențin situația sub control.” , informează Biroul de Presă al ISU Buzău.



