Ieri, conducerea Asociației Municipiilor din România, reprezentată de primarul municipiului Cluj-Napoca (președinte), primarul municipiului Buzău, Constantin Toma (președinte executiv), primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Árpád András Antal, primarul municipiului Alba-Iulia, Gabriel Pleșa, și directorul general al AMR, Constantin Mitache, au avut o discuție cu ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos, secretarul de stat Bogdan Balanișcu și președintele Administrației Fondului pentru Mediu, Lóránd Árpád Fülöp. Asociația Municipiilor din România, întâlnire ministrul Mediului, primar Constantin Toma, primar Emil BocAzi, șeful Palatului Comunal a ținut să evidențieze, pe pagina sa de facebook, problemele și propunerile pe care le-a ridicat în cadrul întâlnirii. 

În cuvântul meu, am susținut și finanțarea de către Administrația Fondului pentru Mediu, a panourilor pentru apă caldă, alături de panourile fotovoltaice, în același timp să fie finanțată de guvern și furnizarea de echipamente și tehnologii în domeniul gestiunii selective a deșeurilor, astfel încât să ne atingem țintele de 55%, grad de reciclare.Asociația Municipiilor din România, întâlnire ministrul Mediului, primar Constantin Toma, primar Emil BocDe asemenea, am insistat să existe o strategie națională privind gestiunea apelor provenite din ploi, zăpezi și de la stațiile de epurare.

Unul din puncte a fost legat de descurajarea achiziționării de autoturisme care poluează foarte mult. În ultimii 4 ani s-au înmatriculat, la nivel național, peste 1 milion de mașini mai vechi de 8 ani.

Am încredere că actualul guvern va ține cont și de părerile primarilor din țară, în viziunea de dezvoltare a României., a declarat ediul-șef.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.