
Guvernul a decis declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, în ziua în care Regina Ana va fi înmormântată. ”În memoria personalității Anei de România, Guvernul a declarat 13 august 2016 zi de doliu național”, se arată într-un comunicat.
În această zi toate instituțiile, autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. Drapelul va fi arborat în bernă și la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ, instituțiilor de cultură și misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele și ambarcațiunile care navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine și persoanelor fizice, dacă arborează drapelul României la domiciliu sau reședință. De asemenea, posturile naționale de radio și televiziune, precum și instituțiile de cultură își vor adapta programul în mod corespunzător.
Regina Ana, în vârstă de 92 de ani, a murit, luni, la 13.45, la Spitalul din Morges, în Elveţia.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana este adus în ţară astăzi, la ora 15.15, şi va fi transportat la Castelul Peleş, iar miercuri, 10 august, acesta va fi transportat la Sala tronului din Palatul Regal, iar sâmbătă va fi depus în Piaţa Palatului, pe un catafalc. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 13 august, la ora 15.00, într-o ceremonie privată, la Curtea de Argeş.
Ultimele Funeralii Regale din ţara noastră au avut loc la 24 iulie 1938, când Regina Maria a fost condusă pe ultimul drum. La dorinţa Majestăţii Sale Regelui Mihai I, funeraliile Reginei Ana vor respecta tradiţia înaintaşelor Majestăţii Sale.