Doi tineri brăileni au ajuns în arestul Poliției buzoiene, după ce s-a dovedit că au fost autorii a două furturi din auto, fapte săvârșite în municipiul Buzău. Doi buzoieni, în vârstă de 36 și 37 de ani, au depus plângere după ce au constatat că au rămas fără banii lăsați în autoturisme. Marți, poliţiştii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Buzău și polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, au efectuat două percheziţii domiciliare în județul Brăila, la imobilele unor celor doi tineri.

,,Din cercetări a reieșit faptul că, în nopțile de 6 spre 7 septembrie și 10 spre 11 septembrie a.c., persoanele cercetate, doi tineri de 17 și 31 de ani, din Brăila, ar fi pătruns în autovehiculele persoanelor vătămate și ar fi sustras 4.500 de lei, 800 de euro și articole vestimentare.

În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor mai multe mijloace de probă utile soluționării cauzei. În baza materialului probator administrat, cele două persoane au fost reținute pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

Ieri, cei doi au fost prezentați instanței de judecată, fiind arestați preventiv pe o perioadă de 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.